Fundașul Cornel Râpă (35 de ani), unul dintre cei mai subapreciați fotbaliști ai lui Gigi Becali, s-a apucat de maratoane. Iar debutul l-a făcut în luna octombrie, când a participat la Marathonul Internațional de la București (MIB).
Competiția, ajunsă la a 18-a ediție, a adus la linia de start peste 12.000 de participanți din peste 50 de țări. Aceștia au concurat în proba de maraton (42 km), semimaraton (22 km), ștafeta de 4 (42 km), cursa de 10 km și o cursă de 2,5 km (fun race).
Cornel Râpă, fără echipă din acest an, a jucat pentru FCSB în perioada 2013-2016 și a reușit să câștige trei titluri de campioană, precum și o Cupă a României, în 2015, dar și două Cupe ale Ligii (2015 și 2016).
Considerat unul dintre cei mai subapreciați fotbaliști ai lui Gigi Becali, deși latifundiarul din Pipera a insistat să fie adus de la Oțelul, Râpă nu stă deoparte de sport. A schimbat „macazul”, iar în octombrie a participat la primul său maraton, la BIM.
„Euforia primului maraton este încă prezentă, alături de energia necesară. Fiecare kilometru parcurs a fost un amestec de emoție, oboseală, bucurie și recunoștință. Am depășit un obiectiv personal care mi-a amintit încă o dată că, prin disciplină, consecvență și pasiune, visele pot fi realizate
Poți face întotdeauna mai mult, chiar și atunci când corpul și mintea își spun stop. Este întotdeauna despre tu versus tu!”, a scris Cornel Râpă în postarea făcută pe contul său de Instagram, unde a publicat și o serie de poze din timpul maratonului.
Fundașul Cornel Râpă a jucat la echipa de U19 a celor de la Oțelul, iar în 2008 a ajuns la echipa de seniori, unde a jucat până în 2013.
În ianuarie 2013 a semnat cu FCSB, echipă la care a evoluat până în 2016, când a fost transferat gratuit la Pogon Szczecin, din 2018 a jucat pentru Cracovia timp de șase ani. În iulie 2024 a revenit în țară, la UTA Arad, iar din această vară este liber de contract.
Cea mai mare cotă de piață a lui Râpă, 1,4 milioane de dolari, a fost atinsă în aprilie 2012, pe când juca la Oțelul Galați. Alături de Oțelul a câștigat primele titluri din cariera sa, cel de campioană a României, în 2011, și Supercupa.
Cu cei de la Cracovia și-a mai pus în palmares încă două trofee, Cupa Poloniei (2020) și Supercupa (2021).
În cariera sa, Cornel Râpă a jucat în 498 de meciuri, cu 13 goluri înscrise și 26 de pase decisive. A fost component al naționalelor de juniori și tineret (U17-U21), iar în 2010 a debutat la naționala de seniori, unde a avut șase prezențe, fără gol marcat.